FANDOM


Format:Imagini Format:Cutie Comune România Cuza Vodă este o comună în județul Călărași, Muntenia, România.

Ca unitate administrativă, comuna Cuza Vodă este alcătuită din satele Ceacu, Călărași, Cuza Vodă și Călărașii Vechi, Călărași și a fost stabilită în temeiul Legii nr. 2 / 1968 și a Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 1126 / 1968.

Reședința comunei este satul Ceacu, Călărași, unde se află amplasată Primăria ca autoritate a administrației publice locale, care urmărește să administreze competent în conformitate cu principiul autonomiei locale resursele financiare de care dispune, să coopereze și să se asocieze cu alte autorități ale administrației publice locale din țară sau din străinătate, să realizeze programe de dezvoltare regională în condițiile legii, să poată încheia acorduri de cooperare transfrontalieră cu autoritățile similare din țările vecine și nu în ultimul rând, să asculte și să rezolve doleanțele și problemele tuturor cetățenilor.

Așezare Edit

Comuna Cuza Vodă, este situată în sud-estul Câmpiei Române, în partea de sud a județului Călărași, la zona de contact a Bărăganului Sudic cu Terasa Călărași.

Orientate de la est spre vest, satele s-au dezvoltat pe fruntea Bărăganului Sudic și pe podul Terasei Călărași, în bazinul superior al văilor torențiale: Valea lui Moș Iorgu, Valea Hotarului și Valea Plopului.

Comuna este situată în apropierea unor căi de comunicație importante: Drumul național care leagă capitala țării cu Călărașiul și cel care leagă Călărașiul cu Oltenița, drumuri ce se intersectează la „Canton”, pe raza teritorial-administrativă a comunei, dar în afara perimetrului locuibil, la cca 1 km către sud. Comuna este traversată de drumul interjudețean nr.3 Călărași – Dragoș Vodă.

Aceste drumuri pun în legătură satele comunei cu satele din jur, de care sunt legate prin ocupații sociale și economice. Comuna Cuza Vodă se află așezată în partea de vest a Municipiului Călărași, reședința județului cu același nume, la o distanță de 10 km; față de Municipiul Slobozia, reședința județului Ialomița, județul de care a aparținut comuna Cuza Vodă până în anul 1968 când a luat ființă județul Călărași, în baza Legii nr.2 din 16 februarie 1968, republicată, la o distanță de cca 50 km, iar față de capitala țării – București – la o distanță de 110 km.

Calea ferată cea mai apropiată este Călărași - Ciulnița, cu gara Călărași-Nord(fosta halta Cuza Voda), la aproximativ 4 km distanță, gara Ștefan Vodă la aproximativ 7 km și gara Călărași la 15 km distanță.

În ceea ce privește vecinii, la nord, teritoriul comunei se învecinează cu comuna Vîlcelele, spre nord-est teritoriul este limitat de cel al comunei Dragalina la cca 500 m sud de calea ferată București-Constanța, la est cu teritoriul Municipiului Călărași și comuna Ștefan Vodă, la vest cu comuna Grădiștea, iar la sud, teritoriul comunei se întinde până la Dunăre - granița naturală cu Bulgaria.

Comuna Cuza Vodă, are o suprafață de totală de 14.050 ha, din care 655 ha terenuri pentru izlazuri, iar față de comunele învecinate ocupă o suprafață mijlocie. De la nord, aproape de calea ferată BucureștiConstanța și până la sud, la Dunăre, se întinde pe o lungime de aproximativ 30 km, iar de la vest la este pe cca 7 km.

Din această suprafață, 240 de ha sunt ocupate de vatra satelor componente.

Relief Edit

Fiind așezată în partea de S-E a Câmpiei Române, respectiv în partea de sud a județului Călărași, predomină un relief de câmpie și luncă. Relieful întâlnit pe teritoriul comunei face parte din regiunile joase ale țării noastre și este dispus în trepte care coboară de la nord către sud.

Treapta cea mai înaltă, care cuprinde 2/3 din teritoriul comunei face parte din Bărăganul Sudic și ocupă partea de nord a teritoriului extravilan.

Se caracterizează printr-o unitate geomorfologică întinsă, tabulară și relativ netedă, presărată cu crovuri și movile(gorgane), înălțimi de 4–6 m deasupra nivelului câmpiei, creații antropice, care de regulă reprezintă morminte ale unor conducători, sau ulterior acestea servind la avertizarea populației cu focuri, în caz de primejdie, altitudinea maximă aflându-se la Movila Albă-45 m.

Această unitate de relief constituie zona cerealieră a comunei. Terasa I a Dunării (Terasa Călărași), cu o altitudine de 15–20 m, este situată între Câmpul Bărăganului Sudic și Balta Călărași. Are o lărgime de 2 km și o lungime de cca 8 km, ocupând suprafața cea mai restrânsă din teritoriul comunei, se prezintă ca o suprafață netedă, fără crovuri și cu puține movile.

Este slab fragmentată de câteva văi torențiale: Valea lui Moș Iorgu, Valea Hotarului, Valea Plopului și Valea Trestica și este unitatea de relief pe care s-au dezvoltat așezările Ceacu, Călărași, Cuza Vodă și Călărașii Vechi, Călărași.

Ca plan de racordare, între Terasa Călărași și Câmpul Bărăganului Sudic, apare Fruntea Câmpului din nordul satelor, cu o înclinare de aproximativ 10–15 grade pantă.

În sud se află cea mai joasă formă de relief, Balta Călărași, cu altitudine de 11–12 m și o lărgime de cca 13 km.

Hidrografia Edit

Partea sudică a teritoriului comunei Cuza Vodă este udată de fluviul Dunărea, care în dreptul punctului Chiciu, se desparte în două brațe: Borcea, pe stânga și Dunărea Veche, pe dreapta, care delimitează județul Călărași de județul Constanța.

În trecut era un complex de bălți, privaluri, jepci, grinduri și grădiști, care prin ample lucrări de îndiguire, desecări de mlaștini și bălți, destufizare și defrișare, în timp, a fost amenajată pentru agricultură.

Este apărată de marile inundații printr-un sistem de diguri care se desfășoară pe 34 km de la Călărași înspre vest până la Groapa Stejarului.

Dintre lacurile de luncă, mai numeroase altă dată, în partea nordică a Bălții Călărași, în regiunea cea mai adâncă a cuvei fostului lac Călărași se află – Iezer Călărași.

În data de 31 mai 2001, între A.P.M Călărași și S.C. Piscicola S.A. a intervenit acordul privind protecția și conservarea avifaunei prezente în zona IezerCălărași.

În data de 30 octombrie 2001, prin Hotărârea nr.58/26.10.2001 Consiliul Județean Călărași, instituie regimul de protecție și conservare a avifaunei din zona Iezer Călărași pe suprafața de 400 ha luciu de apă și 2705 ha teren agricol.

Această hotărâre s-a luat având în vedere valoarea diversității biologice, de conservarea speciilor de păsări de o parte, iar pe de altă parte de mediul de viață al acestora, având în vedere speciile de păsări migratoare prezente, păsările de pasaj și sedentare.

Pe cuprinsul ei sunt prezente specii de păsări protejate prin Convențiile Internaționale, Berna și Bonn, cum sunt: gâsca cu gât roșu, rața cu cap alb, pelicanul comun, lebăda de iarnă, egreta mică, stârcul roșu, barza albă, cormoranul mic.

Dintre mamifere menționăm prezența vidrei, specie ocrotită de lege, foarte sensibilă la calitatea apei și a mediului în general.

Ferma piscicolă Iezer este una dintre cele mai mari ferme din cadrul S.C.Piscicola Călărași S.A. având ca obiect principal de activitate piscicultura.

Ferma piscicolă Iezer, este formată din 2 bazine de creștere a peștelui de consum (363 ha), 6 bazine de creștere a puietului în suprafață de 22 ha și 3 bazine de iernat în suprafață de 16,5 ha.

Bazinele de creștere a puietului sunt folosite pentru producerea puietului de vara I (greutate medie 50 – 60 gr/buc.) din speciile de cultură crap, singer, novac și caras.

Aceste bazine sunt pregătite din primăvară în lunile apriliemai prin mobilizarea solului (discuit), distrugerea vegetației, aplicarea de îngrășăminte minerale și organice, distribuirea de amendamente calcaroase și dezinfecția locului (cu cloruri de var) după care se inundă.

În luna mai are loc popularea acestora cu pui predezvoltați din speciile enumerate mai sus și apoi se începe furajarea acestora cu furaje combinate (proteină 21%), furajare care durează până în toamnă la pescuitul de recoltă.

În timpul creșterii puietului de vara a I, periodic (la două săptămâni) se face pescuit de control pentru a determina starea sanitară și sporul de creștere.

Puietul de vara a I, în luna octombrie , când temperatura apei ajunge la 10 – 15 0 C, se pescuiește și se depozitează în bazinele de iernat, bazine care au adâncimi de 2 m și care beneficiază de alimentare cu apă continuă pentru a-i asigura condițiile de iernat.

Iarna, pe aceste bazine se fac copci de aerisire pe 2-3% din suprafața bazinului și se fac analize periodice pentru dozarea oxigenului solvit în apă.

Primăvara, începând din luna martie, se începe pescuitul în aceste bazine și transportul acestuia la bazinele de creștere vara a II-a pentru a le popula.

După popularea acestor bazine, începe din luna mai furajarea cu furaje combinate.

Furajarea durează toată perioada de vară până în luna septembrie, când se începe pescuitul de recoltă și comercializarea peștelui de consum la piață.

Clima Edit

Teritoriul comunei Cuza Vodă aparține, în totalitate sectorului de climă continentală, specific Câmpiei Bărăganului, mai puțin moderată decât a altor regiuni din țară. Așezată pe podul Terasei Călărași, cu o ușoară expunere spre sud și adăpostită de Fruntea Câmpului, comuna Cuza Vodă are un topoclimat aparte.

Principalele elemente climatice (temperatură, vânturi, precipitații) sunt cele care caracterizează Terasa Călărași și pentru interpretarea lor folosim datele furnizate de stația meteorologică a Municipiului Călărași.

Vara este caracterizată prin timp senin, uscat și călduros, ca urmare a influenței aerului continental uscat și fierbinte adus de anticiclonii din est sau pătrunderii maselor de aer tropical din Africa de Nord.

În luna iulie, temperaturile cresc peste 23 de grade Celsius, ajungând în luna august, uneori la 39–40 de grade Celsius.

Datorită reliefului său de câmpie, monoton din punct de vedere hipsometric, durata medie anuală a strălucirii soarelui oscilează în jurul a 2250 ore. O valoare ceva mai ridicată se înregistrează spre zona Dunării, exprimându-se printr-un aport energetic în jur de 127 kcal/cm2 pe an.

Semestrul cald al anului (aprilieseptembrie) deține ponderea principală sub raportul numărului de ore de strălucire a soarelui (circa 70%), în medie, aproximativ 1600.

În semestrul rece (octombrieaprilie), valorile medii ale numărului de ore de strălucire a soarelui, variind în jur de 650 ore, sunt mult mai mici comparativ cu cele caracteristice sezonului de vegetație, ca urmare a creșterii frecvenței nebulozității stratiforme și a cețurilor determinate de inversiunile termice.

Iernile sunt relativ reci, marcate uneori de viscole puternice, au în general un strat de zăpadă discontinuu și instabil, fiind sub dominarea maselor de aer rece din nord-est ale Crivățului, zăpada este viscolită pe câmp și troienită în comună sau pe vâlcele și crovuri.

Înghețul, ca fenomen caracteristic intervalului rece al anului se semnalează frecvent. Deosebit de dăunătoare sunt înghețurile târzii de primăvară, care surprind în plină dezvoltare plantele tinere, foarte sensibile la asemenea răciri, și cele timpurii, din cursul toamnei, care se produc când unele plante nu și-au încheiat încă ciclul vegetativ.

Din datele furnizate de stația meteorologică a Municipiului Călărași, primul îngheț de toamnă se produce în medie după 1 noiembrie, iar primăvara, ultimele înghețuri întârzie în medie până la începutul primii jumătăți a lunii aprilie. Durata medie a intervalului anual de zile fără îngheț însumează peste 200 zile.

Stratul de zăpadă persistă mai puțin pe teritoriul comunei datorită încălzirilor ce se produc în timpul iernii: în medie, începe să se depună în a doua jumătate a lunii decembrie și se topește la începutul lunii martie.

În cursul sezonului rece, stratul de zăpadă atinge cea mai mare grosime la sfârșitul lunii ianuarie, începutul lunii februarie. În mod obișnuit, grosimile stratului de zăpadă sunt relativ reduse, totuși, în anumiți ani, condițiile atmosferice au determinat producerea unor ninsori abundente și așternerea unui strat deosebit de gros (1-1,5 m).

Uneori, sub influența maselor de aer mai cald din sud-est, primăvara apare foarte devreme producând topirea zăpezii. Uneori se produc ploi frecvente, alteori vânturi uscate și puternice.

Toamna are în general două aspecte: la începutul lunii septembrie este uscată, iar în octombrie, noiembrie, relativ ploioasă. Vânturile predominante pe teritoriul acestei comune sunt cele care bat din sectorul nordic și nord-estic, precum și cele din vest și sud-vest, mai cunoscute fiind Crivățul și Austrul din prima categorie și Băltărețul, din a doua categorie.

Solurile Edit

Solurile comunei Cuza Vodă, sunt soluri zonale de stepă și au ca roci parentale loessul sau depozitele loessoide. Loessul este considerat ca material parental optim de formare a solurilor. El s-a sedimentat în pleistocenul superior, fiind cel mai întins depozit de cuvertură.

În zona câmpului se întâlnesc cernoziomuri ciocolatii cu petice de cernoziomuri castanii. În crovuri se întâlnesc petice de cernoziomuri levigate de depresiune.

Aceste soluri sunt caracteristice ținutului cu climat stepic unde precipitațiile sunt în jur de 500 mm și vegetația este alcătuită din ierburi. Sunt bogate în humus, care atinge grosimi ce variază de la 60–80 cm. Fiind afânate, se lucrează ușor, primesc și înmagazinează cantități de aer și apă suficientă pentru dezvoltarea plantelor.

Fiind formate pe loess cu o structură glomerulară și o textură lutoasă și lutoasă-nisipoasă, sunt poroase, fapt ce determină un drenaj perfect. Când ploile sunt abundente, apa care se află în exces se înfiltrează ușor și în celelalte straturi, iar când este insuficientă, se ridică spre suprafață prin circulația ascendentă la nivelul rădăcinilor.

Sunt perioade, uneori destul de lungi când datorită căldurilor și vânturilor, rezerva de apă din sol să se epuizeze astfel ca plantele să sufere de secetă. Condițiile favorabile de sol și relief explică predominantul caracter cerealier al regiunii.

Flora Edit

Formațiile vegetale specifice comunei aparțin zonei stepei, unde din loc în loc sunt insule de păduri de salcâm dispersate între terenurile agricole și arealele restrânse cu pajiști secundare stepice puternic modificate de om.

Pajiștile naturale se pot identifica prin prezența următoarelor specii: bărboasă (Agropyum cristatum L), mai rezistentă la pășunat, sunătoare (Hypericum sp.), firuța (Poa bulbosa) pe locuri uscate, pirul gros (Cynodon dactylon), ciulin (Carduus nutans), traista ciobanului (Capsella bursa-pastoris), troscot (Polygonum aviculare), pelin (Artemisia maritima).

Pe întinsul pajiștilor naturale întâlnim și ciulinul (Carduus nutans), colții babei (Tribulus terestris) sau cucuta (Canium maculatum).

Pajiștile secundare derivate se întâlnesc pe izlazuri în diferite stadii de înierbare și înțelenire. Pe aceste suprafețe vegetează specii cultivate de om cum ar fi: trifoiul alb (Trifolium repens), trifoiul roșu (Trifoliul protense), lucerna (Medicago sativa), sparceta (Ono brychis vicii folia), golomățul (Dactylis glomerata).

Multe din speciile arbustive și ierboase prezintă interes medicinal, mugurii, frunzele, florile și fructele acestora recoltându-se pentru prepararea unor ceaiuri și în tratamente medicamentoase.

Cele mai comune specii sunt: cicoarea (Cicorium intybus), măceșul (Rosa conina), socul (Sambucus nigra), sunătoarea (Hypericum perforotum), mușețelul (Matricaria chamomilla), coada șoricelului (Achillea millefolium) și pelinul alb (Artemisia absinthium).

Vegetația azonală este caracterizată prin zăvoaie de luncă alcătuite din salcie albă și plopi indigeni (alb și negru), la care se adaugă vegetația acvatică din bălți și lacuri reprezentată de: stuf (Phragmites communis), papură (Typha latifolia), iarba broaștelor (hydrocharis morsus), vâscul de apă (Myrrophylium spicatum), nuferi albi și galbeni (Nymphae alba și Nuphar luteum).

Locuitorii comunei se ocupă mai mult cu agricultura și creșterea animalelor, cultivându-și terenurile cu grâu (Triticum aestivum), porumb (Zea mays), orz (Hordeum vulgare), ovăz (Avena sativa) și floarea-soarelui (Helianthus annuus), dar și cu cultivarea legumelor din care amintim: morcovul (Daucus carota), pătrunjelul (Petroselinum crsipum), mărarul (Anethum graveolens), pătlăgelele roșii (Ly copersicon esculentum), ardeiul (Capsicum annuum), ceapa (Allium cepa), etc.

Prin curți au plantați pomi fructiferi cum ar fi: mărul (Malus domestica), părul (Pyrus communis), gutuiul (Cydonia oblonga), prunul (Prunus domestica), cireșul (Prunus avium), etc și flori precum : laleaua (Tulipa gesneriana), crinul alb (Lilium candidum), zambila (Hyacinthus orientalis), bujorul românesc (Paeonia peregrina) cu petale roșii ca sângele, liliacul (Syringa vulgaris) cu flori albe sau liliachii.

La marginea culturilor de grâu, pe malurile canalelor de irigații, cresc: smeurul (Rubus idaeus) - arbust spinos, cu lăstari târâtori, cu fructe roșii și zemoase și murul de miriște (Rubus caesius) – cu ramuri cu ghimpi slabi și inegali și fructe mari, negre și brumate.

Fauna Edit

În raport cu formele de relief, mediile de viață și vegetația din comună, fauna se poate clasifica astfel:

  • fauna de stepă
  • fauna acvatică

Speciile reprezentative sunt :

Pe alocuri, datorită colonizării în trecut a fostelor păduri din apropierea comunei, apare fazanul comun (Fasianus colchycus), foarte rar, dar și mai rar apare căpriorul.

În baltă trăiesc numeroase păsări de baltă, al căror număr crește în perioada pasajului, cum ar fi: rața mare (Anas platyrhyn) și rața cârâitoare (Anas gueguedula), gâsca de semănătură (Ausen fabalis L), stârcul cenușiu (Ardea cinerea) și stârcul roșu (Ardea purpurea) pe lângă cele din Rezervația avifaunistică IezerCălărași.

Dintre păsările răpitoare foarte rar se mai întâlnește șoimul.

Fauna acvatică, care populează balta este reprezentată prin specii de pești de mare valoare economică, renumite în toată regiunea, care au constituit din totdeauna un punct de atracție pentru localnici. Amintim aici crapul (Czprinus carpio) și carasul (carossius carossius), plătica (Abramis brama), șalăul (Stiyostedion lucioperca), alături de cele care sunt în rezervația avifaunistică Iezer Călărași.

Aspecte privind trecutul istoric Edit

Cercetările arheologice întreprinse de colectivul muzeului de istorie din Călărași au scos la iveală urme de cultură materială care atestă că teritoriul comunei a fost populat din cele mai vechi timpuri. S-au găsit pe teritoriul actual al satului Ceacu, Călărași, resturi materiale din epoca I și a II-a a fierului (civilizația daco-getică) și obiecte de factură romană.

Viața a continuat și în perioadele care au urmat, însă documente care să întărească aceasta nu se găsesc decât în feudalismul dezvoltat. Pe teritoriul comunei a existat înainte de satele actuale, așezările Ciorani și Cornoaica.

Satul Ciorani se afla în apropierea Iezerului Călărași. El este pomenit în actul de danie din 26 octombrie 1642, prin care logofătul Oancea înzestra Mănăstirea Căldărușani cu partea sa de moșie de la Ciorani. Așezarea este pomenită și la 26 martie 1645 de către Matei Basarab care printr-un hrisov, întărește milă din vama bălții (Călărași probabil) pentru locuitorii satului Ciorani. Localitatea este amintită și în actul de danie de la 16 iunie 1654 prin care logofătul Sava înzestrează Mănăstirea Căldărușani cu partea sa de moșie de la Ciorani.

Cu un an mai târziu, este pomenit în actul de la 10 mai 1655 al lui Constantin Șerban – domnitorul Țării Românești (din aprilie 1654ianuarie 1658), atunci când stabilește vama din Balta Călărași. Nu se cunosc cauzele dispariției satului Ciorani.

Satul Cornoaica , așezare ceva mai nouă, se află pe malul lacului Călărași, în jurul movilei de lângă S.A.Piscicola Călărași. În ce condiții a dispărut această așezare, ne informează Pompei Samaritean în Istoricul orașului Călărași: „În timpul războiului ruso-turc din 1806 – 1812, satele Cornoaica și Golășei, așezate pe malul stâng al Jirlăului, au fost supuse deselor prădăciuni turcești și rase după fața pământului”.

În continuare, el ne informează că războiul a afectat și localitatea Lichirești, care se afla pe teritoriul actual al municipiului Călărași, populate printre altele și de călărașii ștafetari care pe drumul Istambulului (care trecea Dunărea pe la Lichirești – Silistra) făceau legătura Țării Românești cu Imperiul Otoman.

Satul Călărașii Vechi. Locuitorii satelor Cornoaica, Golășești și călărașii ștafetari din Lichirești, fugind de urgia războiului, s-au așezat în Bărăgan, înființând câteva târle și sohaturi. Nevoia de apă i-a determinat să se retragă sub coasta Bărăganului, între Valea Plopului și Valea Trestica, înființând satul care astăzi de numește Călărașii Vechi. Și-au luat această denumire pentru a se deosebi de călărașii noi care-și satisfăceau serviciul de călărași ștafetari și trăiau în localitatea Călărași (devenit oraș în 1832, o dată cu mutarea aici a reședinței județului Ialomița, de la Urziceni).

Nici un document nu pomenește așezarea Călărașii Vechi până la harta rusească din 1828 și nici desele procese dintre mănăstirile Căldărușani și Colțea, care aveau moșii pe teritoriul actual al comunei Cuza Vodă, nu amintesc despre satele comunei Cuza Vodă.

Pompei Samarian este de părere că satul Călărașii Vechi se încheagă prin anul 1827. Când s-a făcut catagrafierea bârnicilor din toate satele în 1831, atunci se pomenește de acest sat în care se aflau 49 capi de familie, ceea ce face cam 100 de suflete.

Satul Ceacu s-a dezvoltat pe moșia Valea Plopului, care aparținea Mănăstirii Sfinții Apostoli din București. El s-a dezvoltat de o parte și de alta a drumului care ducea de la Cunești spre Călărașii Vechi, în apropierea drumului ce lega Bucureștiul de Călărași, începând de la Valea lui Moș Iorgu – la est de SMA Cuza Vodă. În ce condiții s-a populat vatra actuală nu se știe. La 1860 se găsea pe locul actual în jurul bisericii din Ceacu, ridicată aici în 1860 de către arhiepiscopul Averchie Stravonichitianul, reconstruită aproape din temelii în anul 1989 și pictată în ulei, cu ajutorul sătenilor din satul Ceacu, de către preotul Crângașu Nicolae, actualmente numindu-se Sfinții Petru și Pavel.

Înființarea satului Ceacu, ca și a satului Călărașii Vechi, este strâns legată de războaiele ruso-turce de la începutul secolului al XIX-lea. În această perioadă tulbure pentru peninsula Balcanică, atunci când opreliștile se accentuau din partea turcilor, câteva familii de bulgari trec Dunărea și se stabilesc în vatra actuală a satului Ceacu.

Ambele sate, Ceacu și Călărașii Vechi, înființate în condițiile arătate, s-au dezvoltat independent, având primării proprii până la 31 decembrie 1950, când s-a stabilit o singură unitate administrativă pe acest teritoriu – comuna Cuza Vodă. Satul Cuza Vodă s-a dezvoltat între cele două sate după anul 1894. Din punct de vedere administrativ, satul Cuza Vodă, a aparținut de satul Ceacu până în 1928 când a avut propria sa primărie. Cele două sate n-au avut o linie de hotar distinctă. Popularea așezărilor care formează comuna Cuza Vodă, este strâns legată de popularea părții sudice a Bărăganului, o dată cu producerea capitalismului în agricultură, intensificându-se după reforma agrară din 1864, când au loc vânzări succesive de suprafețe de pământ din terenurile statului la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, iar aceste suprafețe se transformă în ogoare cultivate cu cereale destinate exportului.

Din anul 1907, un grup de credincioși au început și până în 1914 au construit biserica din Cuza Vodă, cu hramul Sfântului Ion, în formă de cruce, din cărămidă, cu temelie din piatră calcaroasă, care ți-a adus o contribuție importantă la formarea și educarea enoriașilor din punct de vedere religios și moral.

Activitatea bisericească a continuat și în perioada regimului comunist. Din punct de vedere gospodăresc, Parohia Cuza Vodă și-a înzestrat locașul bisericii cu pictură în ulei în 1989 și alte lucrări de renovare.

În popularea comunei, factorii sociali-istorici din țară au determinat mai multe direcții de populare:

  • De la sud spre nord – prima – care stabilește pe bulgarii fugiți de la Calipetrova în timpul perioadei tulburi a războaielor ruso-turce care ajută la fondarea localității Ceacu. Al doilea val de familii bulgărești se stabilește probabil după anul 1834. Primii locuitori ai satului Călărașii Vechi au fost foștii locuitori ai satelor Cornoaica și Golășei.
  • Altă direcție de populare – nord-sud – este cea care stabilește pe delenii și mărginenii comunei, rămași aici odată cu transhumanța sau din cauza opreliștilor fiscale și religioase la care erau supuși în locurile de baștină. Unii vin din părțile Carpaților Meridionali (Munții Făgărașului, Depresiunea Sibiului, Depresiunea Făgărașului), alții din județele Argeș și Dâmbovița, iar alții din munții și subcarpații de curbură. Multe nume de familii indică originea acestora: Arpășanu, Dragoș, Mocanu, Poenaru, Ungureanu, Buzoianu, Șeicaru, Țuțuianu, etc.
  • Alt curent de populare, din centrul și vestul Munteniei și din centrul județului Ialomița, stabilește pe cei împroprietăriți în 1864, 1888 și 1892. șa sunt familiile Vlășceanu, Buturugaru (comuna Buturugari din județul Ilfov), Plătănescu (comuna Plătănești din județul Ilfov), Naghen (comuna Călugăreni – Vlașca). Foarte mulți vin din satele vecine ale județului Ialomița: din Albești, Perieți, Mărculești, Cilnița.

Mulți locuitori sunt originari din satele județului care lucrau pe subhaturile aflate pe pământul actual al comunei. Suhaturile erau așezări temporare legate de proprietatea moșierească. Care deținea în întregime pământul începând de la nordul bălții Călărași și până departe în inima Bărăganului.

Comuna Cuza Vodă, era cunoscută în vremea regimului moșieresc printr-o natalitate crescută, foarte ridicată, ca și printr-un proces mare de analfabeți. La cei 6421 de locuitori pe care îi avea la recensământul din anul 1930, se deplasa un singur medic, de două ori pe săptămână. Personalul medical ajutător îl forma un sanitar și o moașă. În ultimii ani , s-au investit sume importante pentru dotările social-culturale și ocrotirea sănătății.

S-a construit un dispensar medical, dotat cu o casă de naștere, care a funcționat din 1967 până în 19771978, când a fost desființată și cu un cabinet stomatologic. În acest dispensar lucrează în acestă perioadă 1 medic generalist și 4 cadre medii sanitare și un medic stomatolog.

În domeniul învățământului au fost construite trei școli generale, trei grădinițe și trei cămine culturale, în fiecare sat câte unul.

Caracteristica economică a comunei Cuza Vodă o reprezintă pe de o parte, producția cerealieră, îmbinată cu cultura plantelor industriale și cultura legumelor și pe de altă parte creșterea animalelor.

În anul 1899 s-a făcut împroprietărirea celor fără pământ în vatra actuală a satului Cuza Vodă, în jur de 632 de familii. În câmp, împroprietărirea s-a făcut de la linia mică și până la capul moșiei. În anul 1899 s-a făcut împroprietărirea cu terenuri din lunca satului Cuza Vodă și dintre sate și linia mică.

Împroprietărirea din anul 1921 a extins suprafața agricolă a comunei pînă la drumul subțire , fără a se rezolva problema țărănească.

În primăvara lui 1949 se înființează cooperativa agricolă de producție din satul Ceacu, denumită „Gheorghe Dimitrov”, iar în luna august al aceluiași an, un număr de 105 țărani săraci, pun bazele înființării gospodăriei agricole din satul Cuza Vodă, denumită „1 Mai”. În satul Călărașii Vechi, cooperativa agricolă de producție se înființează în anul 1950 și se numește „Filimon Sârbu”.

În perioada 19491989, în cadrul acestor forme de organizare, s-a căutat și s-a reușit într-o oarecare măsură sporirea producțiilor agricole, prin introducerea mecanizării, chimizării și irigațiilor. Întreaga suprafață agricolă a fost irigată, din care 91% în cadrul sistemului Călărași-Gălățui, iar restul de 9% se iriga în cadrul sistemelor locale.

După revoluția din 1989, locuitorii comunei, pe lângă activitatea pe care o desfășoară pe pământurile restituite de către stat, lucrează și în alte sectoare de activitate cum ar fi: prestările de servicii, comerțul, confecțiile, transporturile, puțini rămânând în cadrul industriei în municipiul Călărași.

Unii locuitorii ai comunei s-au asociat între ei, formând asociații agricole cu o suprafață, unii dintre ei își lucrează aceste suprafețe particular, iar alții și-au aredat pămîntul unor societăți comerciale cu profil agicol.

(extras din Monografia comunei Cuza Vodă, județul Călărași întocmită de Primăria comunei Cuza Vodă în 1991, revizuită)

Format:Comune-Călărașinl:Cuza Vodă (Călăraşi)

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

Also on FANDOM

Random Wiki