Format:Cutie Comune România Florești-Stoenești este o comună în județul Giurgiu, Muntenia, România. Reședința sa este Stoenești. Comuna este formată din trei sate: Stoenești, Palanca și Florești.
Note[]
Format:Comune-Giurgiu Format:Ciot-ro-gr
en:Floreşti-Stoeneşti it:Floreşti-Stoeneşti pt:Floreşti-Stoeneşti uk:Флорешть-Стоєнешть vi:Floresti-Stoenesti vo:Floreşti-Stoeneşti
Comuna Florești-Stoenești prezentare fizico-geografică și istorică
MONUMENTE BRÂNCOVENEȘTI PE RAZA LOCALITĂȚII
Comuna Florești-Stoenești, localitate a județului Giurgiu, este situată în partea de nord a județului, la 30 de km de București și 100 de km de Municipiul Giurgiu; la sud este mărginită de Autostrada București-Pitești, iar la vest de râul Argeș.
Comuna este alcătuită din trei sate – Florești, Stoenești și Palanca -sate mari de peste 3000 de locuitori. Comuna Florești-Stoenești este așezată în plin centrul Câmpiei Române, la sud de câmpia de subsidență Titu, pe interfluviul Argeș – Sabar, având o altitudine de 100 – 120 de metri. Vechimea celor trei sate este legată de evoluția societății medievale românești.
Despre vechimea satului Florești amintește marele istoric Nicolae lorga, dând amănunte despre târgul Florești, loc de popas între Transilvania și București, din vremea lui Laiotă Basarab. Domnul muntean, într-o scrisoare din 19 august 1477, către negustorii brașoveni, descrie stările de lucru din Țara Românească, menționând târgul Florești (Nicolae lorga – Istoria lui Ștefan cel Mare).
Satul Florești este menționat ca loc de popas comercial în ”Harta tis Ellados” din 1797, hartă ce reprezintă întrega rețea de drumuri comerciale și de poștă din Țara Românească.
Satul Stoenești este menționat în anul 1583, în documentele moșiei Cucurbătești și Scăiși. De asemenea, așezarea este atestată printr-un act emis de Constantin Brâncoveanu la 18 martie 1711, prin care “se dau spre stăpânire aceste terenuri lui Neguț și fraițlor săi”. Tot Constantin Brâncoveanu arată într-un act de cancelarie că “rumânii din Florești aparțin Mânăstirii Găiseni și sunt obligați să respecte cererile acestui lăcaș”.
Referitor la satul Palanca lipsesc documentele scrise despre vechimea lui. Este o așezare mai tânără decât celelalte două. Locuitorii asigurau mâna de lucru pe moșiile vecine. Satul Palanca a reprezentat și un loc de popas pentru negustorii olteni pe drumul Pitești-București. Aici se întâlnesc în prezent numeroase nume ca Mehedințu sau Olteanu, rămase din secolul al XlX-lea de la acei negustori olteni și de la oșteni ai lui Tudor Vladimirescu rămași pe aceste locuri.
Denumirea satului Florești este strâns legată de familia boierului Florescu ce deținea moșii în aceasta zonă.
Numele satului Palanca provine de la termenul “a pălăngi”, care se traduce prin “a culca, a trânti”, prima denumire a satului fiind Palanga.
Satul Stoenești, de-a lungul istoriei sale, a avut diferite denumiri: Liberi, de la numărul mare de țărani liberi care ulterior și-au pierdut pământurile ce au fost acaparate de boierul Scarlat Stoenescu; Izbășești de la cuvântul turcesc “Yez-Bașa” ce inseamna “comandant peste 100”. Aceste informații sunt preluate din documentele moșiei Stoenești aflate în posesia preotului satului.
În lucrarea ,,Mânăstirea Gruiu” de D. PIeșa și St. Andreescu din 1965 se menționează că Drugănești (azi cartier al satului Stoenești) aflat pe râul Răstoaca (Sabar), aparținea moșiei Stoenești.
În anul 1525, Stancu Grămăticul primea întărire în Drugănești. Clucerul Vintilă de la Cornățeni dă Mânăstirii Dealu toată partea sa din Drugănești în schimbul moșiei Conțești. Drugăneștii au fost dați ca danie Mânăstirii Dealu de către domnul Radu cel Mare.
Tot în lucrarea “Mânăstirea Gruiu” autorii menționează pe jupâneasa Neacșa din Drugănești, la 20 februarie 1618, ca mătușă a marelui vistier Bunea Grămăticul. Despre Gheorghe Radoș din Drugănești, socrul lui Matei Aga Cantacuzino, mare dregător, pretendent la tronul Țării Românești, se spune ca a fost decapitat din porunca lui Matei Grigore Ghica, la 11 mai 1673.
La 28 iulie 1647, Matei Basarab emite un hrisov, de la conacul din Drugănești, prin care “slobozea de vecinie pe un anume Toma și feciorii săi”.
Un nume des întâlnit este Gavril Drugănescu, mare vornic de Târgoviște, care în anul 1711, însoțea pe vărul său Toma Spătaru Cantacuzino în Rusia. Gavril Drugănescu înalță între anii 1710 – 1715 conacul din satul Stoenești, ce astăzi adăpostește Muzeul de Etnografie și Artă Populară din Câmpia Dunării. Clădirea este un frumos edificiu construit în stil brâncovenesc.
Conacul Drugănești este astăzi renovat și organizat în secție a Muzeului Județean “Theohari Antonescu”. Expoziția de bază a fost inaugurată în 1971. Muzeul dispune de colecții valoroase cu privire la viața rurală, la etnografia și arta populară de pe meleagurile Vlăsiei și Burnasului, a Luncii Dunării, a văii Mostiștei și din șesul Bărăganului. Expoziția cuprinde 13 săli cu o suprafață de 600 mp, fiind expuse colecții de port și țesături de interior, ceramică, prelucrarea lemnului și metalelor, ocupații tradiționale și industria casnică.
A doua ctitorie din Stoenești a lui Gavril Drugănescu este biserica “Buna Vestire” din Drugănești. Biserica a fost construită în stilul secolelor al XV-XVII-lea, cu influențe brâncovenești. Edificiu datează din perioada 1715-1723, cum arată cele două pisanii existente. Interiorul păstrează și astăzi pictura originală realizată de zugravi vestiți ai vremii: preotul Nicolae Zugravul, lerei Nicolae, Toma, Bratu și Petre.
Biserica Drugănești este un ansamblu arhitectural, pictural și decorativ foarte important în rândul monumentelor brâncovenești din Țara Românească.
Muzeul de Etnografie și Artă Populară Florești-Stoenești și Biserica Drugănești constituie un punct de atracție atât pentru specialiști, cât și pentru publicul larg, pentru cei interesați de cunoașterea tezaurului cultural si artistic a județului Giurgiu.
Ținem să mulțumim domnului State Corneliu, profesor în cadrul școlii numărul 2 Florești-Stoenești, pentru sprijinul acordat prin acceptarea publicării acestui articol.
Conform datelor furnizate de Comisia Națională a Monumentelor și Siturilor istorice, pe teritoriul comunei Florești-Stoenești există vestigii arheologice care demonstrază vechimea și continuitatea locuirii acestor zone. Astfel, au fost descoperite așezări din epoca neolitică pe teritoriul actual al satului: Stoenești, în zona Tangăru.
Monumente arhitecturale și istorice se găsesc în:
satul Florești – Biserica Sfântu Nicolae – 1679-1715. Biserica a fost începută pe timpul domniei lui Serban Cantacuzino. Ctitorul bisericii a fost Stoian Comisul. Biserica a fost restaurată la 1918.
satul Palanca – Biserica Sfinții Voievozi – 1800 – 1801,
satul Palanca – casa Nicolae Marin începutul secolului XX (lângă biserica Sfinții Voievozi),
satul Palanca – Casa Mavrache – sec. XIX – azi Sericicola,
satul Stoenești – Conacul Drugănescu, Târnoveanu-Stirbei – sec. XVIII- azi Muzeu de etnografie și artă populară,
satul Stoenești – Biserica Buna Vestire (Drugănești) – 1723.
Aceste monumente și situri sunt semnalate în piesele desenate nr. 3 și 4, împreună cu zonele lor de protecție și se materializează pe teren în zone delimitate geografic și administrativ în scopul conservării și întreținerii lor. Amplasamentele menționate, cu vestigii arheologice și cu monumente istorice sau de arhitectură vor fi constituite ca zone protejate, în cadrul cărora orice lucrări de construcții vor fi avizate de către Comisia Națională a Monumentelor, Ansablurilor și Siturilor Istorice. Autorizarea lucrărilor de construcție pe o rază de 100 m față de limita exterioară a monumentelor se va efectua numai în condițiile prevederilor Legii 50/1991, art. 7, lit. a.
Satul Florești este atestat documentar de la 1477, sub Basarab cel Bătrân, drept moșia Florești proprietatea lui Vintilă Florescu. Până în secolul XVII târgurile sau orașele erau administrate de un județ (șoltuz în Moldova) cu un sfat de 12 pârgari. In 1833, prin Regulamentul Organic s-a înființat Sfatul Orășenesc cu 4 sau 5 membri care era condus de un prezident de sfat. In vechime comunele rurale nu existau decât ca sate, în care un om al stăpânirii (pârcălab în Tara Românească sau vornic în Moldova) exercita un rol fiscal, polițienesc și judecătoresc. La 1864, prin Legea Comunală, s-a reglementat și administrația satelor, grupate în comune rurale. De atunci toate comunele (urbane și rurale) sunt conduse de către un Consiliul Comunal ales, prezidat de un Primar.
Din 1968 până în 1981 comuna a aparținut de Judetul ILFOV. Din ianuarie 1981, comuna Florești-Stoenești a fost trecută la Județul Giurgiu.
sursa: http://floresti-stoenesti.ro/despre-comuna/prezentarea-comunei.html
sursa: http://floresti-stoenesti.ro/despre-comuna/contextul-istoric.html