Localități Wiki
Advertisement

Eroare în script: Nu există modulul „InfoboxSettlement”. Lungulețu (în trecut, și Lunguleți) este o comună în județul Dâmbovița, Muntenia, România, formată din satele Lungulețu (reședința) Oreasca și Serdanu.

Așezare[]

Comuna se află în sudul județului, pe malul drept al Dâmboviței, pe șoseaua DN7, între București și Titu.

Istorie[]

La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Bolintinul a județului Dâmbovița, fiind formată doar din satul de reședință, cu 2760 locuitori. În comună funcționau trei biserici, o școală și o moară cu aburi.[1] La acea vreme, pe teritoriul actual al comunei funcționa în aceeași plasă și comuna Serdanu, formată din satele Răiculești și Serdanu, cu o populație de 900 de locuitori, având și ea o biserică și o școală.[2]

În 1925, cele două comune erau incluse în plasa Ghergani. Comuna Lungulețu avea 2805 locuitori,[3] în vreme ce comuna Serdanu, cu satele Serdanu, Răiculești și cătunul Oreasca, avea 1835 de locuitori.[4]

În 1950, cele două comune au fost arondate raionului Răcari și apoi (după 1960) raionului Titu, ambele din regiunea București. În 1968, comuna Serdanu a fost desființată și inclusă în comuna Lungulețu; satul Răiculești a fost desființat și inclus în satul Serdanu, iar comuna Lungulețu astfel alcătuită a revenit la județul Dâmbovița, reînființat.[5][6]

Economie[]

Comuna este una predominant agricolă, fiind cunoscută pentru producția de cartofi și varză, din care produce 5% și respectiv 10% din producția națională.[7]

Note[]


Format:Comune-Dâmbovița Format:Comuna Lungulețu, Dâmbovița

en:Lunguleţu it:Lunguleţu nl:Lungulețu pt:Lunguleţu uk:Лунгулецу (комуна) vi:Lunguletu vo:Lunguleţu

Advertisement