FANDOM


Eroare în script Viperești (denumită în perioada 1964–1968 Plaiurile) este o comună din județul Buzău, Muntenia, România, formată din satele Muscel, Pălici, Rușavăț, Tronari, Ursoaia și Viperești (reședința).

Așezare Edit

Comuna se află în Subcarpații de Curbură, pe valea Buzăului și este traversată de șoseaua națională DN10 care leagă Buzăul de Brașov.

Istorie Edit

La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna Viperești făcea parte din plaiul Buzău al județului Buzău și era format din cătunele Viperești și Predești, cu o populație de 1620 de locuitori. În Viperești funcționau o școală și două biserici.[1] În aceeași perioadă, pe actualul teritoriu al comunei mai era organizată tot în plaiul Buzau și comuna Rușavățu. Aceasta era compusă din satele Muscelu-Țigan, Pălici, Râpile, Rușavățu, Tega și Ursoaia, cu o populație de 2670 de locuitori. În ea funcționa o școală cu 34 de elevi la Rușavățu și 6 biserici.[2]

În 1925, cele două comune erau incluse în plasa Pârscov a aceluiași județ. Comuna Viperești avea în componență satele Predești, Tronari și Viperești cu o populație de 2012 locuitori,[3] iar comuna Rușavățu avea aceeași componență și 2916 locuitori.[4]

În 1950, cele două comune au trecut în componența raionului Cislău din regiunea Buzău și apoi (după 1952) din regiunea Ploiești. În 1964, comuna a căpătat temporar denumirea de Plaiurile.[5] În 1968, comuna Rușavățu a fost desființată și împărțită între comunele Comuna Pănătău și Viperești (care și-a recăpătat atunci această denumire), la care au trecut satele Rușavățu, Ursoaia, Pălici și Muscelu. Comuna Viperești a fost rearondată atunci județului Buzău.[6][7]

Personalități Edit

Note Edit


Format:Județul Buzău Format:Comuna Viperești, Buzăuen:Vipereşti it:Vipereşti pt:Vipereşti uk:Віперешть (комуна) vi:Viperesti vo:Vipereşti

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

Also on FANDOM

Random Wiki