FANDOM


Pentru râul omonim vezi Râul Ilfov.

Eroare în script


Județul Ilfov (Sectorul agricol Ilfov înainte de 1997) este un județ din România, ce înconjoară municipiul București. Reședința oficială este orașul București,[1] și majoritatea instituțiilor județene își au sediul acolo, deși orașul însuși nu face parte din teritoriul administrat de județ.

Istorie Edit

Urme ale existenței umane descoperite pe raza județului Ilfov, mai ales în zona Căldărușani, Glina și Chiajna, lângă București, datează din paleolitic și neolitic. Trebuie de asemenea menționate vestigiile dacice scoase la lumină în zona Pantelimon, Snagov, Măgurele și Bragadiru. Bogăția descoperirilor arheologice (relicve, inscripții etc.) este dovada locuirii neîntrerupte a zonei de către daco-romani, care mai târziu au format Principatul Țara Românească, prin unirea cnezatelor și voievodatelor (primele organizări statale) în secolele XII-XIV. Încă de la întemeire, la sfârșitul secolului al XIV-lea, sub domnia lui Basarab I, multe așezări și orașe au prins viață până în secolul XVI, cum ar fi Snagov, Chitila, Afumați sau Tâncăbești și care au supraviețuit până în zilele noastre. Numele de Ilfov este pentru prima data menționat într-un act de donație din 1482 al domnitorului Vlad Călugărul către Mănăstirea Snagov.[2]

Geografie Edit

Județul Ilfov, cel mai mic județ al României ca suprafață, se află în Câmpia Română. În monografia "Județele României" din 1972 sunt menționate ca vecine ale Județului Ilfov județele: Ialomița la est, Buzău, Prahova și Dâmbovița la nord, Teleorman la vest și Bulgaria la sud. De asemenea, se precizează că acesta se întinde pe o suprafață de 8.225 km², fiind în dimensiunea pe care o deținea atunci, al cincilea ca mărime din România. Nouă ani mai târziu, al cincilea județ al României ca suprafață, a fost dezmembrat: partea de sud-vest a format județul Giurgiu, partea de nord-vest a fost alipită la Dâmbovița, partea de nord-est a fost trecută la Ialomița iar partea de sud-est a intrat în componența noului județ Călărași. Comunele care înconjurau zona capitalei au fost subordonate Municipiului București, sub numele de Sectorul Agricol Ilfov.

În 1997, legea nr. 50/97 a reînființat județul Ilfov, în limitele fostului Sector Agricol Ilfov, scoțându-l totodată de sub tutela Municipiului București. Județul Ilfov cuprinde 34 de așezări rurale și opt orașe: Buftea, Otopeni, Voluntari, Bragadiru, Chitila, Măgurele, Popești-Leordeni, Pantelimon, cu peste 1.593 km².

Județul se găsește în regiunea de sud-est, chiar în centrul Câmpiei Române, lângă București. Coordonatele sale goegrafice sunt 44°17’ – 44°46’ latitudine nordică și 25°52’ – 26°27’ longitudine estică. În ziua de astăzi, Ilfov se învecinează cu județele Prahova (la nord), Dâmbovița (la nord-vest), Giurgiu (la sud și vest), Călărași (la sud-est) și Ialomița (la nord-est). Clima este temperat-continentala cu o medie anuală a precipitațiilor de 460-500 mm. Râuri importante sunt Dâmbovița și Colentina (care aprovizionează cu apă orașul Buftea), iar lacuri importante sunt Cernica, Snagov și Căldărușani în partea nordică a județului. Județul este străbătut și de râul Ialomița împreună cu afluentul său Gruiu.

Transporturi Edit

În județul Ilfov, la Otopeni, se află cel mai mare aeroport din România, aeroportul Henri Coandă. Acesta deservește municipiul București, județul Ilfov și alte zone din sudul României și nordul Bulgariei.

Întrucât el înconjoară Bucureștiul, județul Ilfov este străbătut de toate cele 7 drumuri naționale principale care pornesc din București, precum și de autostrăzile A1 (la vest), A2 (la est) și A3 (nord). Alte drumuri naționale care trec prin județ sunt DN1A (în partea de nord-vest) și centura Bucureștiului.

De asemenea, principalele magistrale de cale ferată care pornesc din București traversează Ilfovul: București-Ploiești cu gările Chitila, Buftea și Periș; București-Urziceni cu gările Mogoșoaia, Balotești, Căciulați și Moara Vlăsiei; București-Constanța cu gările Pantelimon, Pasărea și Brănești; București-Videle cu gara Chiajna.

Drumuri județene Edit

Pe lângă drumurile naționale, județul Ilfov este deservit de următoarele drumuri județene:

Populație Edit

Format:Demografie/Ilfov

Lista orașelor din județul Ilfov Edit

Note Edit

  1. Legea nr. 50 din 9 aprilie 1997”. legex.ro. http://www.legex.ro/Lege-50-09.04.1997-11556.aspx. Accesat la 19 octombrie 2012. 
  2. Județul Ilfov, istorie și civilizație”. Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Ilfov. http://www.ilfov.djc.ro/DocumenteHtml.aspx?ID=1326. 


Legături externe Edit

Vezi și Edit

Format:Rezervatiinaturaleifan:Provincia d'Ilfov bg:Илфов (окръг) ca:Província d'Ilfov cs:Ilfov da:Ilfov (distrikt) de:Kreis Ilfov en:Ilfov County eo:Distrikto Ilfov es:Ilfov (distrito) et:Ilfovi maakond fi:Ilfov (piirikunta) fr:Județ d'Ilfov gl:Condado de Ilfov hr:Ilfov (županija) hu:Ilfov megye id:Provinsi Ilfov it:Distretto di Ilfov ja:イルフォヴ県 ko:일포브 주 la:Ilfov (circulus) lad:Ilfov (distrito) lt:Ilfovo apskritis nl:District Ilfov nn:Ilfov fylke no:Ilfov (fylke) pl:Okręg Ilfov pnb:الفوف کاؤنٹی pt:Ilfov (distrito) ru:Илфов (жудец) sk:Ilfov (župa) sr:Илфов (округ) sv:Ilfov tg:Вилояти Илфов tr:Ilfov ili uk:Ілфов wa:Ilfov (distrik roumin) war:Kondado han Ilfov zh:伊爾福夫縣

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

Also on FANDOM

Random Wiki