Localități Wiki
Register
Advertisement

Eroare în script: Nu există modulul „InfoboxSettlement”. Pătârlagele (în trecut, Pătârlagi[1]) este un oraș situat în județul Buzău, în Depresiunea Pătârlagele, pe cursul superior al râului Buzău. Declarat oraș în 2004 (legea nr. 203 din 25 aprilie 2004), Pătârlagele are 7.135 de locuitori[2] și 14 localități în componența administrativă. Orașul Pătârlagele se află într-o depresiune de pe valea râului Buzău.

Istoric[]

Prima atestare documentară a localității Pătârlagele datează din 1573 dar se pare că localitatea există încă din secolul al XII-lea. Una dintre teoriile privind proveninența numelui Pătârlagele pune acest nume pe seama prezenței cavalerilor teutoni (care au trecut Munții Carpați dinspre Țara Bârsei) în această zonă în perioada 1211-1225 cu ocazia războaielor purtate cu cumanii. Cavalerii teutoni se pare că au avut aici o tabără. Astfel numele ar proveni de la numele Peter (Petru) și lager (tabără, loc de popas).[3]

În trecut, a făcut parte din fostul județ Săcuieni.[4]

La începutul secolului al XIX-lea, așezarea era atestată ca reședință a vătafului de plai, iar la 1821, la fortificația Cetățeaua, s-a dus o luptă între turci și eteriști. La sfârșitul aceluiași secol, era reședința unei comune formată din cătunele Buruenești, Crângul, Crivineni, Fundăturile, Murătoarea, Orjani, Pătârlagele, Stroești și Valea-Viei, totalizând 2020 de locuitori, dintre care 140 erau elevi ai celor două școli, de la Valea-Viei și de la Pătârlagele. Satul Pătârlagele avea 600 de locuitori și 150 de case.[1][5]

În perioada interbelică, Pătârlagele a fost reședința plășii Buzău din județul Buzău, acolo activând un spital de stat și un post telefonic.[6] În 1950, comuna a devenit reședința raionului Cislău (al regiunii Buzău, și apoi al regiunii Ploiești). În 1968, a pierdut statutul de reședință administrativă de nivel intermediar, devenind o comună a județului Buzău, fiind comasată cu alte comune din zonă, preluând unele sate ale comunei Mlăjet și mare parte din satele comunei Mărunțișu.[7] Ea a continuat tendințele de urbanizare, fiind sediu judecătoresc, iar în 2004 a fost declarată oraș.[8] In prezent, orasul Patarlagele include urmatoarele localitati: Calea Chiojdului, Crang, Fundaturile, Gornet, Lunca, Maruntisu, Manastirea, Muscel, Patarlagele, Poienile, Sibiciu de Sus, Stroesti, Valea Lupului, Valea Sibiciului, Valea Viei.

Transport[]

Orașul este străbătut de șoseaua națională DN10, care leagă Buzăul de Brașov, precum și de calea ferată Buzău-Nehoiașu, deschisă în 1908, care leagă Pătârlagele de Buzău, cale ferată pe care diferitele localități componente ale orașului sunt deservite de stațiile Mărunțișu, Pătârlagele și Valea Sibiciului.

Pe DN10, circulă și mijloace rutiere de transport în comun ce leagă Pătârlagele de Buzău și Brașov, precum și autocare ce efectuează curse București-Ploiești-Vălenii de Munte-Cislău-Pătârlagele-Nehoiu.

Demografie[]

Conform recensământului din 2002, Pătârlagele are o populație totală de 8.290 de locuitori, dintre care 2.544 trăiesc în localitatea urbană principală, restul locuind în localitățile componente.[9] Rezultatele preliminare ale recensământului din 2011 arată pentru Pătârlagele o populație de 7.135 locuitori.[2]

Note[]

  1. 1,0 1,1 Format:Citat MDGR
  2. 2,0 2,1 Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite insse_2011
  3. Hotărâre privind organizarea de referendum la nivelul comunei Pătârlagele”. Consiliul local Pătârlagele, document oficial de pe site-ul Camerei Deputaților. 2004. http://www.cdep.ro/proiecte/2004/000/80/8/doc088.pdf. Accesat la 21 iunie 2010. 
  4. Constantin C. Giurescu Istoria românilor vol. II partea I, ediția a IV-a, 1943
  5. Format:Citat MDGR
  6. Județul Buzău în Enciclopedia României din 1938. http://romaniainterbelica.memoria.ro/judete/buzau/index.html. Accesat la 3 ianuarie 2012. 
  7. Legea nr. 2/1968”. Monitoruljuridic.ro. http://www.monitoruljuridic.ro/act/lege-nr-2-din-16-februarie-1968-republicata-privind-organizarea-administrativa-a-teritoriului-republicii-socialiste-romania-emitent-marea-adunare-nationala-46045.html. Accesat la 29 februarie 2012. 
  8. Legea nr.203 din 25 mai 2004 pentru declararea ca oraș a comunei Pătârlagele, județul Buzău”. Camera Deputaților din România. http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=49722. Accesat la 25 aprilie 2012. 
  9. Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite edrc_2002


Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Pătârlagele

Format:Județul Buzău Format:Pătârlagele Format:DN10

de:Pătârlagele en:Pătârlagele fa:پترلاجل hu:Pătârlagele it:Pătârlagele nl:Pătârlagele pl:Pătârlagele uk:Петирладжеле

Advertisement