Localități Wiki
Advertisement

Eroare în script: Nu există modulul „InfoboxSettlement”. Padina (în trecut, și Macoveiu) este o localitate în județul Buzău, Muntenia, România, reședința comunei omonime, atestat documentar de la 28 mai 1536 din vremea domnitorului Radu Paisie.

Istoric[]

Padina este unul dintre cele mai vechi sate de câmpie din județul Buzău, cu o istorie scrisă care începe odată cu prima atestare documentară cunoscută, prin hrisovul lui Radu Paisie din 1536. Conform unor legende, satul a fost fondat de tătari și fiind supus ulterior turcilor; altele vorbesc despre mocanul transilvănean Bândea Mocanul ca fondator al satului Padina, pe locul denumit movila Bândăului, unde se află și astăzi o cruce de piatră ce marchează locul.[1]

Ca urmare a secării unui lac pe marginea căruia se afla, dar și din cauza Războiului Ruso-Turc,[2] satul Padina s-a risipit în 1807, fiind reînființat pe un loc nou la două decenii după terminarea conflictului, în 1832. În aceeași perioadă, a fost ridicat un monument votiv denumit crucea Curiganului, figurat și pe stema comunei, aflat pe un vechi drum de poștă dintre Buzău și Călărași.[1]

De la numele purtat de această localitate (Macoveiul), în localitatea Padina a luat ființă Ansamblul Folcloric Macoveiu care duce mai departe tradiția dansului și cântecului popular din zona de sud-est a județului Buzău.

Locuitorii satului Padina sunt concentrați în două zone — Satul Vechi și Satul Nou. Satul Nou a fost populat în jurul anilor 1930-40 cu locuitori ai zonelor de munte din județul Buzău (satele din jurul localității Cănești). Treptat, locuitorii celor două zone au împrumutat obiceiurile celeilalte părți, datinile și obiceiurile prezente fiind reprezentate de un amestec dintre vechile obiceiuri și noile tradiții aduse de locuitorii de la munte.[necesită citare]

Personalități[]

  • Alexandru Moser Padina, pictor (1904-1992)

Note[]

  1. 1,0 1,1 Miu C. Gheorghe. „Padina - cinci secole de istorie, prezentare pe scurt a istoriei unui sat buzoian”. Primăria comunei Padina. http://www.primariapadina.ro/files/3196_Rez.mono.2008.pdf. Accesat la 13 aprilie 2012. 
  2. Format:Citat MDGR

Bibliografie[]

  • Miu C. Gheorghe: Padina - cinci secole de istorie, monografie, ediția I, Editura Rafet, Râmnicu Sărat, 2007; ediția a II-a revăzută publicată la Editura Omega, Buzău, 2007

Format:Județul Buzău

Advertisement